Chiar dacă ne aflăm în plină iarnă, prețul spot al gazelor cu livrare în zilele de joi și vineri a coborât cu aproape 9% sub cel reglementat, de 150 lei/MWh, ca urmare a gradului ridicat de înmagazinare, atât din România, cât și din statele vecine, și al prețurilor regionale reduse, relevă date analizate de Profit.ro.
Deși ne aflăm în plin sezon rece, prețurile la gazele naturale au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani pe bursele europene și cu stocuri record. Și în România situația stocurilor de gaze este neașteptat de bună, depozitele fiind mai pline ca oricând. Practic, putem spune încă de pe acum că Europa trece cu bine a doua iarnă de la declanșarea crizei energetice și de la reducerea drastică a importurilor de gaze rusești.
Chiar dacă ne aflăm în plină iarnă, prețul spot al gazelor a coborât sub cel reglementat de 150 lei/MWh ca urmare a vremii călduroase și a scăderii consumului, atât anual, cât și sezonier pe perioada sărbătorilor, consumatorii industriali fiind în mare parte închiși.
Consumul total de gaze naturale al României a scăzut cu aproape 12% în primele 9 luni din 2023, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele oficiale disponibile.